Editorial Decembrie 2009 – Adio carnatilor de Craciun

Menţinerea curei de slăbire: adio cîrnaţilor de Crăciun?

Încep prin a-mi cere scuze. V-am promis că ne vom revedea peste…10 kilograme, şi am întîrziat. Am întîrziat cu 3 (trei) kilograme. Să mă explic. Vă amintiţi, v-am spus că am început o cură de slăbire. Un prieten mi-a făcut cea mai formidabilă recomandare a unei cure de slăbire. Cum a fost recomandarea şi de ce „formidabila”? Simplu.

Nu–l mai văzusem pe Iulian de vreo două luni şi cînd a venit la mine după acest interval, era alt om, cu vreo 12 kg mai puţin. Puterea exemplului e mai mare ca orice, aşa că iată-mă în seara aceleiaşi zile la Diet Club, în cabinetul doctoriţei nutriţioniste Simona Stoicescu. La început am fost uşor neîncrezător în tinereţea ei, dar te laşi repede cucerit de siguranţa şi fermitatea cu care te introduce în tainele slăbitului ştiinţific şi controlat.

Îmi propusesem să dau jos 10 kilograme în trei luni, de la 95 de kilograme la 85. Am reuşit 13 kilograme în zece săptămîni, am acum 81,700 şi deja am intrat la menţinere. Aşa că de asta am zis că am întîrziat…trei kilograme. Vă dau cuvîntul meu că nu mi-a fost greu. Pentru că nu te înfometezi, mănînci cam pe săturate, în fiecare săptămînă altceva, altă combinaţie, nu orice, e drept,cu o mică restricţie asumată: mănînci doar ce-ţi scrie pe dietă pentru cîte o săptămînă întreagă.

De ce menţinere? Majoritatea dintre cei care s-au apucat de slăbit, eu nu zic că prin fel de fel de reţete miraculoase, dar cu sacrificii, reduse în fapt la înfometare, după un timp s-au îngrăşat la loc. Doctoriţa Stoicescu mi-a explicat că organismul are o memorie a lui şi de aceea el tinde să se întoarcă la greutatea cu care s-a obişnuit. Psihologic, după ce terminăm o cură de slăbire considerăm că ne-am făcut datoria şi gata, putem să ne apucăm de treabă, adică de…mîncat! Nu, organismul are nevoie de un timp pentru a memora noua greutate, şi de aceea … dar astea sînt secretele Simonei Stoicescu şi nu mă bag. Cel mai periculos e atunci cînd pacientul crede că, doar pentru că i s-a aplicat tratamentul, a început să fie doctor.

Vă spuneam data trecută că m-am îndrăgostit de perluţele de brînză. Dar vine Crăciunul, vin Sărbătorile şi eu de cîrnaţi din brînză de vaci şi de şpriţ de iaurt încă n-am aflat. Doctoriţa Simona zice că voi putea să mănînc absolut toate produsele de Sărbători, fără să-mi afecteze noua siluetă, dacă voi respecta recomandările ei. Bineînţeles că da! Asta îmi va da posibilitatea de a sta şi eu ca oamenii la masă unde să închin un pahar de vin şi în sănătatea dumneavoastră, a cititorilor noştri care, dacă-mi permiteţi, după atîţia ani de cînd avem revista asta, aţi devenit şi partenerii noştri!

Problema e că nu prea mai am cu ce mă îmbrăca, pentru că am trecut de la măsura 56 la 52! Atîta rău să fie şi restul bine, sănătate şi bucurie la toată lumea în noul an! La mulţi ani!

P.S. Darul meu de Sărbători pentru voi este numărul de telefon al Dr. Simona Stoicescu: 0726782638.

Stelian Nistor


Stelian Nistor
Stelian NistorSucevean de origine, Stelian Nistor a terminat Liceul "Stefan cel Mare" Suceava, dupa care a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti. Este actionar la Iulius Group, societatea care a relizat complexul comercial Iulius Mall Suceava.