Editorial Ianuarie 2008 – America turcului din colţ

EDITORIAL FEBRUARIE 2008-01-22

 

 

America turcului din colţ

 

 

Crăciunul în America! E doar un enunţ. Cine ar fi îndrăznit să viseze la transformarea acestuia măcar în dorinţă? Mă refer la cei care am apucat să trăim şi între cele două „revoluţii”: cea bolşevică, începută la sfîrşitul războiului al doilea şi continuată pînă la cea capitalist-socialistă de numai şapte zile, din 1989, sfîrşită la  începutul execuţiei Ceauşeştilor.

Pentru mine, ca şi pentru cei mai mulţi români, Crăciunul în America a fost zeci de ani doar încă o imposibilitate pe timpul vieţii.

Anul care tocmai a trecut am apucat să ajung de Crăciun la New York. Nu era de vis, cum s-ar putea crede, era însă normal. Bine, normalitatea americană, în care totul e mai mare, la fel ca şi ţara lor. Statele Unite sînt o ţară care îşi ajunge sieşi. N-ar avea nevoie de nimic. Are plaje la două oceane, are deşert, are munţi cu zăpezi veşnice, are fluvii cu deltă, are cîmpii mănoase, are petrol, aur, apă, sare şi români, pe lîngă fix toate celelalte naţii ale lumii. Are, deci, cam de toate. Am mîncat la excelente restaurante indiene, italiene, chinezeşti, americane, turceşti dar nu şi la cele româneşti. Nu din lipsă de patriotism ci din dorinţa de mai ieşi din sarmale.

Bine, dar să mergi tocmai pînă în America şi să mănînci la un turc, o să spuneţi…

Îmi place carnea de oaie. Nu dintotdeauna, acum, mai la urmă, mai la maturitate, datorită unui prieten machidon, doctorul Carniciu. Cînd eram copil, bunicul a adus o dată carne de oaie. Nu se mînca oaie la noi în casă, înafara mielului de la Paşti, dar asta e altă mîncre de…oaie. Bunica a fiert-o ore în şir, pentru că oaia fusese bătrînă şi avea carnea tare şi aţoasă. Poate că nici ei nu ştiau „arta oii”, că nu era ceva uzual în satul nostru. Adică dichisul preparării „dînsei”, că la noi, la Moldova aşa e, zicem uneori dînsa şi la oaie. Cert este că a rămas zile în şir mirosul de oaie impregnat în toată casa ca un adaos la o amintire neplăcută. Am redescoperit carnea de oaie aproape ca pe o delicatesă odată cu a doua ocupare a teritoriului strămoşesc de către turcii negustori survenită la schimb cu pînzele de bonfaier şi rulmenţii cu care s-au făcut primele sute de dolari după 89. Cuvinte ca şaorma şi kebab au devenit acum aproape româneşti. Nu ştiu de ce însă, la noi, aceste negoţuri merg mai mult pe vită şi pui.

În zona hotelului în care am stat la New York, cam la cinci blok-uri, adică de cinci ori spaţiul dintre două străzi, era un mic restaurant turcesc, curat ca un pahar. De, turcul, turc, dar american! Am intrat pentru că am văzut scris că au gyros de oaie, adică un fel de ceea ce noi numim kebab, felii fine de carne condimentate, rostuite una peste alta în formă de coloană, înfiptă într-o ţeapă ce se învîrte pe lîngă flacără. Pe măsură ce se rumeneşte, se taie pentru client felii şi mai subţiri, pe verticală. Doamne, cîte zile am stat acolo, aproape că nu mă mai dădeam dusului de lîngă turc: cît de bun putea să fie gyrosul, nu am semne pentru gusturi să vă redau exact, că literele nu pot cuprinde! Ce salată rece de fasole alături, ce pilaf gustos, ce ayran( iaurt cu mentă şi usturoi), o încîntare…

Ei, ce-o fi înţeles şi ăsta din revoluţia noastră, veţi spune, dacă a aşteptat atîţia ani să ajungă tocmai în America să mănînce la un turc?! Uite, ca să nu fie cu supărare, sînt dispus să repet figura şi la noi, dar găsiţi-mi voi la Dristor un turc american!

 

Stelian Nistor

 

 

 


Stelian Nistor
Stelian NistorSucevean de origine, Stelian Nistor a terminat Liceul "Stefan cel Mare" Suceava, dupa care a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti. Este actionar la Iulius Group, societatea care a relizat complexul comercial Iulius Mall Suceava.