Editorial Mai 2007 – Războiul de treizeci de ani

Războiul de treizeci de ani

 

Mai ţineţi minte de la istorie că era un capitol despre două războaie lungi, unul de treizeci şi unul de o sută de ani?

De data asta m-aş lega un pic de ăsta mai micu’ de numai treizeci de ani. În cartea de istorie, războiul de treizeci de ani este doar un titlu, un enunţ. Nici măcar propoziţie nu este. Nu are predicat. În viaţa unui om, treizeci de ani poate fi însă chiar viaţa lui toată. Sau, cronologic, partea cea mai frumoasă a vieţii, cea de primă tinereţe la care avem acces cu toţii. Ultima tinereţe e un lux şi nu prea ne este dată tuturor.

Ei bine, chiar săptămîna asta am întîlnirea de treizeci de ani de la terminarea liceului.

Cînd termini liceul, ai totul în faţă. Tot ce e bun, bineînţeles. Nimic din ce e rău nu ţi se poate întîmpla ţie. Numai altora.

La vîrsta aia ai numai speranţe. Nici o certitudine. De la o vreme, pe nesimţite, raportul începe să se inverseze, iar certitudinile se dovedesc a nu fi mai deloc fostele speranţe.

Am plecat acum treizeci de ani din Suceava să cuceresc lumea. Ea, lumea, nu ştia nimic de treaba asta, şi aşa că la început n-am găsit-o acasă. De, nu ştia că vin, baremi să-mi fi lăsat cheia sub preş, cum eram obişnuit la părinţi. Aşa că am avut un pic de aşteptat, m-a cam ţinut pe afară…

Am plecat deci de acasă cam cum plecau moldovenii la armată, dacă aţi văzut vreodată trenurile cu chiuituri: cu inimă mare de voinic, cu toată inconştienţa lumii strîns legată în jurul capului meu şi cu geanta Matilda. I-am spus tatii cu emfază că plec la Bucureşti să fac teatru, de parcă tot teatrul românesc numai asta aştepta, să-l fac eu. Tata s-a oprit  din mîncat, eram, vedeţi,  în bucătărie, locul marilor decizii, şi mi-a zis, neaşteptat de calm: „ Du-te! Dacă o să-ţi fie greu, ai o casă unde să te întorci, dacă o să-ţi fie bine, noi tot aici sîntem. Mergem înainte!”

Mi-a fost greu, tăticule, tare greu uneori, dar nu ţi-am spus. Ştiu că m-ai fi primit înapoi, dar iartă-mă, nu puteam să mă întorc învins în faţa ta. Mergem înainte!

Abia cînd am ajuns în Gara de Nord mi-am dat seama că nu cunosc pe nimeni în Bucureşti la care măcar să dorm în noaptea aia. Nu mai zic de cineva care să mă „bage” la Teatru.

Apoi Dumnezeu mi-a pus în cale oamenii: unii care să mă ajute, alţii să mă încurce, ştiţi şi dumneavoastră cum e. Am avut zeci, sute de „bătălii” în războiul meu de treizeci de ani. Nu ştiu pe care le-am cîştigat. Am cunoscut iubirea, succesul, trufia, înfrîngerea, boala, umilinţa şi iarăşi iubirea. Nu am ştiut întotdeauna ce să fac cu ele. Asta m-a şi salvat.

Am întîlnit oameni extraordinari, şi din cei buni şi din cei răi, de la care sigur ai ceva de învăţat. Nu ştiu dacă am învăţat ceva.

Aşa că, la strigarea catalogului mă prezint cam incert. Asta poate însemna că rezultatul e încă deschis. Se pare că războiul meu de treizeci de ani nu s-a terminat. Doar intră în prelungiri.

Catinca, fetiţa mea (am să-i spun aşa pînă cînd o ieşi ea  la pensie şi încă o zi!), termină liceul anul ăsta.

Copilul meu, du-te! Lasă-mi mie toate neîmplinirile, grijile, necazurile şi durerile. Acum ştiu atît de bine ce să fac cu ele.

Tu ia numai visele frumoase, norocul, fericirea, sănătatea şi toate reuşitele şi mergi înainte. Aşa încît, cînd va fi timpul, viaţa să te oblige să scrii „Pacea de treizeci de ani !”

 

Stelian Nistor

 

 

 


Stelian Nistor
Stelian NistorSucevean de origine, Stelian Nistor a terminat Liceul "Stefan cel Mare" Suceava, dupa care a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti. Este actionar la Iulius Group, societatea care a relizat complexul comercial Iulius Mall Suceava.