Editorial Mai 2010

Elveţia cea fără Deltă, fără mare şi români

Cînd a trebuit să scriu introducerea la „Ghidul gastronomic al României”, am numit ţara noastră „singura Elveţie cu deltă şi ieşire la Mare din lume”. Aşa am crezut eu, aşa am simţit eu că ar fi România. Dar nu văzusem Elveţia cea adevărată.
Am fost la Berna, capitala Elveţiei. Oraşul, pentru cineva care nu a stat acolo decît o zi, e un fel de Vatra Dornei cu bani. O aşezare de munte, curată, liniştită şi cu aerul cuiva ghiftuit care trece printr-o siestă continuă. Lumea e relaxată, mai exact pare că de fapt restul lumii e atît de departe de ei, că nici zgomotele nu i se aud.
Seara am cerut la hotel o recomandare pentru un restaurant tradiţional elveţian, la care să se mănînce fondu. La nici două sute de metri de Parlament, un local mic, cu scaune de lemn cam cum erau pe vremuri cele din sălile de şedinţe de pe la noi şi după aspect, cam tot de pe atunci. O fi folosit şi la ei pentru şedinţe, dar e clar că şedinţele lor aveau cu totul altă tematică decît la noi. Altfel, Elveţia n-ar fi ajuns atît de bine, şi noi atît de rău.
O dată l-am întrebat pe un bătrîn elveţian care e secretul Elveţiei. Mi-a răspuns că dacă n-ai avut de 700 de ani război, trebuie să fii prost să nu fii Elveţia! Foarte plastică explicaţie.
În localul de care am pomenit, gazdele erau o doamnă şi un domn, un cuplu de bătrîni nici eleganţi nici oarecare, ca şi oamenii de pe stradă, care nu pun preţ pe accente vestimentare care să atragă atenţia. Probabil că la ei semnele bunăstării se cifrează şi se lasă descifrate după un alt cod decît la noi, al cărui înţeles nu am avut cînd să-l aflu.
Am cerut fondu din patru feluri de brînză cu ierburi. Asta înseamnă o crăticioară mai adîncă, ce ţi se aduce la masă pe un fel de reşou aprins, în care este brînza mai sus pomenită, toropită de căldură. Tehnica mîncatului este următoarea: se aduce un coş cu cîteva feluri de pîine, neagră, albă, intermediară şi cîte o furculiţă lungă, mai degrabă o ţepuşă, cu care iei bucăţele de pîine cît pentru o înghiţitură şi le înmoi în brînza topită din crăticioară, rotindu-le pînă cînd apreciezi că s-a luat destulă brînză şi de acolo, direct în gură, fără să atingi ţepuşa cu buzele, ca să nu-i fie oarecum celui sau celor cu care împarţi mîncarea.Căci aşa e gîndită, minim pentru doi!
Fiecare client al localului era primit ca unul de-al casei, adică normal, fără falsă slugărnicie, chiar şi noi, aflaţi pentru prima oară acolo. La sfîrşit, cînd cîte unii se ridicau şi plecau, îşi luau rămas bun de la toată lumea, chiar şi de la noi, cu zîmbet natural, ca şi cum ne-am fi ştiut de-o viaţă.
Pentru o oră, m-am simţit într-o lume a normalului. Dacă ai bani. Am scris aceste rînduri la întoarcerea acasă, căci, nu-i aşa, unde-i mai bine ca acasă?! Poate la Geneva. Mîine plec la Geneva.


Stelian Nistor
Stelian NistorSucevean de origine, Stelian Nistor a terminat Liceul "Stefan cel Mare" Suceava, dupa care a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti. Este actionar la Iulius Group, societatea care a relizat complexul comercial Iulius Mall Suceava.