Editorial Martie 2008 – Paştele din Aprilie

EDITORIAL APRILIE 2008

 

 

 

Paştele din Aprilie

 

Nu am înţeles niciodată de ce trebuie să avem două Paşte la un singur Iisus. Noi, creştinii. Noi şi catolicii, adică. Şi de ce Paştele, spre deosebire de Crăciun, cade în fiecare an la date diferite.

Oricum, am convingerea că Paştele cel mai frumos, al oricui ar fi, e cel care vine în Aprilie. Acum, în Aprilie, ca să folosesc o sintagmă demonetizată şi aproape uitată, natura e în sărbătoare. Iar Paştele a fost dintotdeauna o stare de sărbătoare, de aceea poate nici nu e atît de important pe ce dată cade. Poate că e şi bine că ne surprinde în fiecare an venind la altă dată.

Ne luăm înainte cu treaba, cu serviciul, cu drumurile, şi uităm să ne mai bucurăm, uităm să mai reînviem sufleteşte.

Dar aşa a fost şi este de cînd e lumea şi pămîntul, ar putea răspunde cineva. Da, dar noi abia acum aflăm. Atît de mult îmi foloseşte cîteodată vechea glumă cu cei doi vecini, din care românul într-o bună dimineaţă nu-i mai răspunde la salut ungurului. Acesta, după o viaţă de om sau mai bine zis o viaţă de vecin petrecută în armonie, îl întreabă pe român cu ce i-a greşit. Păi ai greşit că voi l-aţi omorît pe Domnul nostru Mihai Viteazu. Vecine, i se răspunde indignatului, nu eu şi apoi asta a fost la anul 1601, acum mai bine de patru sute de ani. Corect, dar eu numai azi am aflat!

Aşa aflăm în fiecare an că primăvara este, pînă la urmă, o stare de sărbătoare, de bucurie, mai mult decît e un anotimp. Cu cît înaintăm în vîrstă, parcă ne e şi frică să ne mai bucurăm. Şi de fapt, tot noi pierdem. Sau mai bine zis numai noi pierdem. Cît de bine ar fi să ne putem bucura de cîte ceva sau de cîte cineva din cînd în cînd! Uite, cum ar fi de Paştele ăsta care vine în Aprilie ca să ne amintească să ne bucurăm. Iar Paşte înseamnă Înviere. Primăvara, deci, se petrece reînvierea naturii. Noi oamenii, indiferent de religie, făcînd parte din natură, nu-i aşa, parcă reînviem şi noi. În Aprilie ne simţim întotdeauna ceva mai tineri, mai “înmuguriţi”, mai cu chef de viaţă bună, mai uşori la umblet…

“Au înnebunit salcîmii”…ce frumos cîntă despre asta Tudor Gheorghe…  Cred că acest vers defineşte cel mai bine primăvara ca stare. Ca stare de bine, poate chiar ca stare de bucurie.

Să ne gătim inimile de sărbătoare, aşadar, şi să ne lăsăm surprinşi şi anul ăsta de venirea celui mai frumos Paşte din Aprilie din cîte au fost pînă acum!

 

 

 

Stelian Nistor

 

 

 

 

 

 


Stelian Nistor
Stelian NistorSucevean de origine, Stelian Nistor a terminat Liceul "Stefan cel Mare" Suceava, dupa care a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti. Este actionar la Iulius Group, societatea care a relizat complexul comercial Iulius Mall Suceava.