Editorial Martie 2010

De la mamaia la Papaya
Nu i-am spus niciodata bunicii mele „mamaie”, dar voi folosi acum de dragul jocului de cuvinte acest apelativ. Mamaia mea, bunica mea adica, nu localitatea, spunea despre cineva care, calatorind cu diverse motive depasea granitele satului de mai multe ori, ca e umblat prin lume ca gaina in jurul gunoiului!
Pentru anul in curs, horoscopul meu previziona ca am sa fac multe calatorii cu destinatii inedite. Nu prea am dat atentieacestui aspect pentru ca viata mea e oricum facuta din multe drumuri in ultimii ani.
Anul acesta a dat Dumnezeu si, pina acum cel putin, m-am tinut de previziunile horoscopului: am calatorit in zone despre care, scria la zodie, pina acum doar auzisem, Cuba, de exemplu, inca din Ianuarie. Ce ciudat suna si chiar in clipa asta ma gindesc ce mistouri mi-as minca de la colegii mei de copilarie mica din Bogdanestii bunicii daca le-as fi spus atunci, adica in urma cu mai bine de 45 de ani, ca intr-o buna zi voi scrie acest editorial pe malul oceanului, in insula Sao Luis din …. Brazilia!
Am glumit cu cineva mai zilele trecute despre faptul ca dieteticiana Simona Stoicescu mi-a ingaduit o greseala pe saptamina, bineinteles fata de dieta ei, nu fata de alte situatii sau fata de altii, cum ati fi dumneavoastra, spre exemplu. Stiu ca, din punct de vedere geografic fac o greseala, dar nu e o revista de geografie si atunci va spun ca Brazilia e mai mult decit o tara, e ca un continent. Daca vom continua sa o numim tara, trebuie sa acceptam ca e o tara fara de sfirsit, cu toate formele de reliaf, cu bogatii incomensurabile, cu o populatie cam cit a Europei, dar cu o singura limba: portugheza, si fix pe asta nu o cunosc eu. Mare nevoie insa nu e, caci sonoritatea de sorginte latina o face in scurt timp aproape inteligibila. Ca telenovela cu bulevardul Paulista.
Cu carnea nu am gresit aici in Brazilia, poate doar cu cantitatea de peste si creveti, adica fructele de mare, in schimb cu fructele pomilor, mi-am dat in petic. Lasa ca ajung eu acasa si ma refac din iaurturi de nu ma vad! Fratilor, aici ceea ce ei denumesc mincarea saracului poate fi numit la noi masa bogatului! Toate fructele numite de noi exotice aici necesita doar efortul de a ridica mina sa le culegi din pom! Ei, nici chiar asa, dar toate astea sint la indemina oricui si foarte ieftin.
Aseara minunatii prieteni brazilieni Robson si sotia sa Edna (se pronunta Hobison si Egina) ne-a dus pe cei doi membri ai delegatiei romane, Nawaf si cu mine, adica, 40 de kilometri pina intr-o mica localitate de la celalalt capat al insulei ca sa mincam creveti intr-un mod cum nu se mai fac nicaieri in lume. Am acceptat din politete, dar mi-am zis ca se lauda si l-am bodoganit in gind, de fapt si pe el si pe mine, pina cind am ajuns intr-un sat cam ca 2 Mai-ul de la noi, cu un local curatel dar cam rural si cam oarecare. Oarecare pina au venit mincarurile. Iarta-ma, doamna dieteticiana dar n-am mai mincat ceva atit de gustos niciodata. Asa ca am mincat mult! Erau creveti abia scosi din mare, fierti cu o aroma unica, creveti prajiti, si ei cu o aroma unica si apoi peste cu creveti in amestec la tava cu capac, cu un soi de rintas fin si legumici, adica bucati mici de legume, bineinteles cu o aroma unica! Ce ar putea fi asa de deosebit?! Gustul, dar taina lui n-am s-o stiu niciodata si prefer sa–mi ramina ca gustul unei scintei de iubire furata intr-o vara care, ori a fost prea de demult ori poate n-a fost niciodata… (va urma)
P.S. Povestirea, ca vara…
Stelian Nistor


Stelian Nistor
Stelian NistorSucevean de origine, Stelian Nistor a terminat Liceul "Stefan cel Mare" Suceava, dupa care a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti. Este actionar la Iulius Group, societatea care a relizat complexul comercial Iulius Mall Suceava.