Editorial Octombrie 2006 – Fericirile simple

Fericirile simple

 

Am realizat destul de tîrziu că aproape nu ştiam ce e aceea fericire.

Fericirea aia mare după care tînjim de la naştere.

Paradoxul este că m-am simţit de multe ori fericit fără să ştiu precis că aia era fericirea. În sensul că nu dădeam dimensiunea exactă acestei stări. Eu cred că toată viaţa ne dorim să fim fericiţi şi ni se pare mereu că nu sîntem din cauză că de fapt nu prea ştim ce înseamnă asta. Mai cred deasemenea că umblînd după fericire trecem de cele mai multe ori fix pe lîngă ea. Tot căutînd fericirea, ajungem pe la patruzeci de ani, un pic copleşiţi de răspunderile pe care viaţa ni le-a pus zi de zi în cîrcă, să ne întrebăm: măi, dar eu, eu fericit cînd mai sînt?!

Cred că fericirea după care tot tînjim este de fapt prezentă tot timpul lîngă noi, însă nu chiar în forma în care ne-o imaginăm. Cred că în viaţa noastră sîntem însoţiţi de un şir de fericiri nespectaculoase pe care nu le apreciem decît după ce nu mai sînt. Şi mai ales prin comparaţie. Fericirea de a nu te durea o măsea, de exemplu, o realizăm doar după ce am trecut printr-o durere mare. Dar, după ce nu ne mai doare ni se pare absolut normal şi chiar banal să nu ne doară. Ba mai mult, socotim că este dreptul nostru să nu ne doară. Deci implicit este dreptul nostru să fim fericiţi. La fel cum ni se pare un drept al nostru să fim nemuritori. Cea mai mare parte din viaţa mea a trecut cu convingerea că sînt  dacă nu nemuritor, măcar veşnic. La fel am crezut nu numai  despre cei dragi, dar şi despre toţi cei pe care i-am descoperit deschizînd ochii către lume. Am fost convins pînă de curînd că toţi vor rămîne neschimbaţi, tineri şi…fericiţi. Au început să se rărească, însă. Pe cei mai mulţi dintre cei care nu mai sînt, eu continui să-i aştept. Ca dintr-o călătorie. Am început abia de curînd să realizez că nu se mai întorc niciodată şi abia atunci am fost cu adevărat nefericit. Dar viaţa sau poate bunul Dumnezeu nu ne lasă prea mult nefericiţi şi ne dă ca leac uitarea. Şi ne mai dă şi fericirile alea nespectaculoase, pe care nu le prea băgăm în seamă, fericirile simple. Atît de simple încît, nu-i aşa, nu realizăm că despre fericire este vorba atunci cînd ne putem uita mai mult de o clipă la verdele unui pom…

Fericirile simple, de zi cu zi, ne însoţesc modeste, cuminţi şi fără să ne ceară nimic la schimb. Să credem aşadar că vor avea răbdare cu noi şi nu ne vor lăsa singuri şi trişti. Fericirile simple sînt de fapt fericirea aia mare născută din micile bucurii ale fiecărei zile. Nu e bine să mai vorbim mult despre asta ca nu cumva să se sperie şi să fugă. Cred că de fapt fericirea se face, nu se povesteşte!

Stelian Nistor

 

 

 

 

 


Stelian Nistor
Stelian NistorSucevean de origine, Stelian Nistor a terminat Liceul "Stefan cel Mare" Suceava, dupa care a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti. Este actionar la Iulius Group, societatea care a relizat complexul comercial Iulius Mall Suceava.