Editorial Septembrie 2007 – Ziua Recunoaşterii

 

 

Ziua Recunoaşterii

 

Vine toamna cea bogată! Unde şi pentru cine?! Oare la noi ar avea rost ca toamna să sărbătorim o zi a recunoştinţei, cum fac americanii? Ar fi să ne manifestăm recunoştinţa faţă de cine? Mai bine am fixa o zi a recunoaşterii. Să recunoaştem deschis că roadele pămîntului cresc la noi direct pe tarabe, nu mai apucă să-l cunoască pe ţăran cu ogorul lui. Sînt de fapt roadele pămîntului din serele turceşti, olandeze şi de aiurea, aproape de loc din ogorul satului românesc. Satul românesc?

Şoselele noatre, atîtea cîte sînt, parcă trec iute, furişat, pe lîngă sate, nedorind să le vadă. Însă deocamdată, raportat la număr de locuitori, satele noastre sînt de fapt România reală. Aşa stau lucrurile. Nu vedem, din goana maşinii că lumea satului românesc nu numai că nu mai are nimic idilic, dar, pe zi ce trece, devine mai sărmană, tristă şi urîtă.

Ne-am învăţat deja cu ştirile despre copiii pierduţi prin jungle şi care, regăsiţi după cîţiva ani, se comportă aidoma fiarelor sălbatice care le-au devenit prin voia sorţii educatori.

Cine şi în cît timp i-o fi învăţat pe locuitorii satelor noastre ca în timpul săptămînii să se îmbrace cu ce au mai urît, mai vechi, mai lălîu şi mai nepotrivit prin casă? Nici nu se mai pune problema portului popular. Doar cîntăreţii de muzică populară poartă, pe la televiziunile aducătoare de contractări la nunţi, nişte costume populare atît de elaborate, elegante şi fără corespondent în relitate, încît te întrebi dacă n-au fost primite de la o rudă care munceşte în străinătate. Unii dintre cei care trăiesc la ţară ne sînt arătaţi săptămînă de săptămînă doar dacă ne uităm la emisiunea de pe TVR 2 „D’ale lui Mitică”: înrăiţi, vicleni, puşi pe ceartă şi procese.

Locuitorii României reale nu apar, pentru noi, orăşenii, decît în această emisiune de la televizor. Ei nu intră niciodată la Hilton, Parlament, Casa di David, sau Ateneul Român. Ei intră în viaţa noastră numai la cîte o emisiune ascunsă pe programul 2. I-aţi vedea umplînd tribunele la Romanian Tenis Open? Nici măcar la „Viaţa Satului” nu-i lasă aşa cum sînt. Îi ferchezuiesc, pentru că emisiunea se difuzează duminica. În timp ce sînt prezentaţi la televizor ca fermieri, în imagini înregistrate, ei sînt „pe viu” încă la biserică, pînă iese popa din slujbă. Mai cu seamă babele. Bărbaţii, femeile şi copiii sînt în timpul ăsta mai degrabă la „privatizarea” tip boutique cu băuturi ieftine şi proaste de la poarta cîte unuia dintre ei mai întreprinzător.

Pare că nimeni nu mai are bunici la ţară. Nimeni nu mai este interesat să ştie de unde vine ca neam şi de ce. Nu mai venim, sîntem direct. Pare că există într-adevăr două Românii: una de oraş, în hainele „ăle bune” şi una de la ţară, de care nu mai vrea să ştie nimeni. Doar din patru în patru ani această masă încărunţită şi resemnată mănîncă jar de pe făraşul electoral şi se transformă în alegători. Ei sînt astfel responsabilizaţi să aleagă o viaţă mai bună şi salarii pe măsură, dar pentru alţii. Pentru cei cîţiva deja aleşi ai sorţii ca „oameni politici”, de la primarul local la parlamentar şi preşedinte. Noi, poporul, n-avem şansa să fim aleşi, deja există un popor ales în altă parte. Nu ne mai rămîne să fim decît poporul numit. Ştiţi, pe timpul comunismului, elevii, studenţii şi militarii erau duşi toamna la „muncile agricole”, să-i ajute pe ţărani. Ieşise şi un banc cu un reporter care ajunge într-un sat pustiu. Într-un tîrziu găseşte o babă singură pe drum şi află de la ea că toată suflarea satului e strînsă la Căminul Cultural la…lecţia de engleză. Bine, remarcabil, zice omul, dar ogorul cine îl mai lucrează?! I dont know, zice baba, mabe the students!

 

Stelian Nistor


Stelian Nistor
Stelian NistorSucevean de origine, Stelian Nistor a terminat Liceul "Stefan cel Mare" Suceava, dupa care a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti. Este actionar la Iulius Group, societatea care a relizat complexul comercial Iulius Mall Suceava.